aerrrrr si apa

aerrrrr si apa

joi, 18 august 2011

Cetatea Enisala




La 44 km de Tulcea gasiti localitatea Enisala. De aici , numai cu ajutorul localinicilor, am reusit sa ajungem la cetatea Enisala
Povestea indicatoarelor: cele din fier au fost furate si vandute la fier vechi; cele din lemn au fost facute gratar de turisti. Dar asfaltul este impecabil :)

Cetatea a fost construită în scop militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic şi a realităţilor istorice s-a emis ipoteza că singurii interesaţi de ridicarea unei cetăţi situată în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câştigate din comerţ şi care erau deţinătorii monopolului navigaţiei pe Marea Neagră.

Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419/1420 aici a fost instalată o garnizoană militară otomană.

Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turceşti dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă şi Chilia (1484) şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razelm de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată. În secolul al XVI-lea aceasta nu mai corespundea intereselor strategice şi economice turceşti (otomane).

Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice şi mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăşti, moldovene, muntene sau turceşti atestă rolul militar, politic, administrativ şi economic pe care l-a îndeplinit cetatea.

Vizita mea a fost destul de scurta avand in vedere ca se simteau vreo 45 de grade in aer.

Am selectat cateva poze ca sa va conving sa o vizitati.


sursa text aici

22 de comentarii:

  1. nu cunosteam cetatea si nici despe ea nu stiam nimic...
    mi-ar placea sa vizitez si eu locurile astea...
    imi place aerul cetatii....asa arsa de soare...salbaticia ei...
    multumesc Sophie pentru prezentare :)

    RăspundețiȘtergere
  2. E o zonă care nu prea se află pe niciun traseu mai important, de aceea este şi puţin cunoscută. Eu nu am fost acolo, dar am făcut ceva cercetări documentare privind transporturile poştale între Tulcea şi Sulina şi am întâlnit pomenită cetatea (în plus, pe vremuri era o agenţie poştală la Sarichioi). Nu ştiam zona decât după fotografiile din satelit ale Google. Aşa că fotografiile tale sunt nemaipomenit de bine venite.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cata istorie se ascunde in astfel de cetati.Uitandu-ma la pozele tale ma gandesc la Cetatea Devei,cea mai apropiata de mine.E la fel de impunatoare!Acolo inca nu s-au furat indicatoarele:).

    RăspundețiȘtergere
  4. Convingatoare fotografiile, chiar merita ajuns acolo. Iar asfaltul, impecabil, se vede din ultima fotografie :)

    RăspundețiȘtergere
  5. pandhora: sa nu fie vara, pt ca e insuportabil aerul

    RăspundețiȘtergere
  6. angi: si acum plang ca am fost la deva si am ratat cetatea (cei de la pensiune nu au mai servit micul dejun si am pornit in cautarea altui loc cu mancare)

    RăspundețiȘtergere
  7. ofz: asfalt impecabil de unde cotesti spre cetate, dar pana acolo sunt ceva gropi

    RăspundețiȘtergere
  8. alice: privelistea e chiar superba; o sa mai postez fotografii

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce interesant! Nu prea cunosc partea aceea a tarii. :D Dar e frumos.

    RăspundețiȘtergere
  10. 45 de grade după termometrul maşinii?

    RăspundețiȘtergere
  11. Inca in zona asta a Romaniei nu am ajuns, dar daca voi ajunge vreodata am sa imi amintesc despre articolul tau cu aceasta cetate, sa imi improspatez memoria!

    RăspundețiȘtergere
  12. Pentru ca iubesti fotografia, ai primit o invitatie, care o poti vizualiza pe blogul meu: http://www.gabrielaneagu.info/2011/08/21/life-in-pictures/

    RăspundețiȘtergere
  13. C.L.M.: mai ai timp si vara aceasta :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Cătălin: masina nu are, deci dupa termometrul meu :)

    RăspundețiȘtergere
  15. alicee: in drum spre delta sau spre mare :)

    RăspundețiȘtergere
  16. gabriela: multumesc de invitatie; la mine e mai greu duminica, dar ma mai straduiesc

    RăspundețiȘtergere
  17. pretioase informatii, nu stii niciodata unde ajungi si e bine sa fii pregatit din timp. denumirea mi-e vag cunoscuta, probabil seamana cu ceva... cred ca ar fi interesante niste poze despre cum se vede peisajul de sus!

    RăspundețiȘtergere