Ciulinii Baraganului

"Întins, de când lumea, peste toate ţarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiţă şi Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ţine primăvara şi vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubeşte şi căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări şi de-a urla în toată voia. De-acolo vine şi vorba, cunoscută în toate ţările locuite de români, şi care se adresează aceluia ce-şi ingăduie prea multe libertăţi în public:

— Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...?

Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Şi de la un puţ la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva eşti înarmat contra acestor două nevoi ale gurii şi dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ţinutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie.

.................................................................................................................................................................

...atât cât privirea poate să cuprindă roată, nu mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinilor. Plini, stufoşi, ai zice că-s nişte oi cu lâna de oţel. Numai spini şi sămânţă. Sămânţă răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini.

................................................................................................................................................................

Miile de ciulini întunecaţi se umplură de diamante violacee pe care mă duceam să le pipăi cu degetele, sau să le culeg cu vârful limbii."

sursa text aici